Tricoul roz spălăcit … sau, ziua în care după mulți ani am încercat să spăl rufe singur

Unii oameni își testează limitele prin sporturi extreme. Eu mi le testez acasă, în fața mașinii de spălat.

Povestea începe simplu. Era o zi ca oricare alta, până când am auzit acea propoziție aparent inofensivă, dar care în realitate ascunde un pericol major:
- “Iubitu’, eu merg până la Mega. Pui și tu o tură de rufe, că tot ești în baie?”

Atât a fost. Nu “te rog”, nu “ai chef?”, ci o propoziție spusă strategic, cu intonația calmă a unui general care știe că soldatul n-are scăpare.
Și acolo am picat în capcană. Am zis “da, sigur, lasă că mă ocup eu”.

De ce? Probabil pentru că, în acel moment, am avut un moment de ego prost înțeles: voiam să demonstrez că sunt bărbatul complet. Că pot. Că știu. Că doar am spălat și eu haine singur ani de zile, deci ce mare lucru?

Spoiler: mare lucru.

În capul meu, treaba era simplă. Mergi in baie, iei hainele din coș, le arunci în mașină, pui detergent “din ochi” - cam cum știe bunica mea rețetele, apeși butonul și gata. Tadaaa … magie.

Realitatea? Se pare că de când nu am mai bagat eu singur haine, la spalat, lumea s-a schimbat. Acum trebuie să știi chimie aplicată, cromatică avansată și un pic de IT.
Am aflat (prea târziu) că nu poți băga toate hainele la un loc. Există colorate, delicate, sintetice, lenjerii speciale, ciorapi care au drepturi proprii și o categorie numită “nu băga asta în mașină sub nicio formă”. Ca există săculeții speciali pentru boxeri și ciorapi, ca nu se arunca așa de nebuni în masina de spălat - ca o sa ii învârtă aia prin cuva si … se zăpăcesc.

Și dacă le bagi greșit, nu iese o tură de rufe curate, iese o nouă colecție de modă - ediția “rozul din greșeală”.

Așa că, prudent din fire, am apelat la helpline-ul conjugal:
- Alo, copilu’, deci ... dacă tricoul e gri închis, dar are dungi negre, e la colorate, nu?
Pauză.
- Și ciorapii roșii ai lui Radu… îi pot băga cu ai mei, nu?
Altă pauză.
- Bănuiesc că balsamul merge oriunde, nu? Ce poate sa meargă prost?

Ceea ce am crezut că e un apel de confirmare s-a transformat într-o sesiune de training telefonic complet.
“Nu mai pune balsam peste detergent!”, “Nu le băga toate în tambur, se bat între ele!”, “Și vezi că ăla nu e detergent, e soluție anticalcar!”

La un moment dat, am avut impresia că o să primesc un certificat de participare la un training bine pus la punct.
Dar am reușit. Am pornit mașina. S-a auzit acel “clic” care anunță că destinul e pecetluit. Două ore mai târziu, cu inima cât un capac de bidon de de Lenor, am deschis ușa. Și... ta-daa!

Hainele erau... curate-ish. Dar… roz. Toate. Rozul ăla de acadea care a prins ploaie și apoi soare.

Și cum stăteam eu acolo, privind tricourile mele albe devenite roz, am realizat că viața are un simț al umorului foarte rafinat.

A venit acasă.
- Ai pus la spălat?
- Da!
- Și?
- Avem garderobă nouă. Primăvară-vară. Roz pastel.

S-a uitat lung la mine, a oftat și a zis doar:
“Aha. Ai folosit balsamul. Măcar, ai învățat ceva nou.”

Am învățat, da. Că unii oameni pot face rocket science, dar nu pot sorta rufe.

Că există o ierarhie clară a spălatului:
1. Ea - inginer chimist în textile.
2. Mașina de spălat - partener oficial.
3. Eu - stagiar neautorizat.

Și mai ales am învățat că, atunci când vrei să demonstrezi că ești bărbatul complet, e suficient să știi când să spui:
“Lasă, iubita mea, le speli tu, că ai mână bună.”

Pentru că, deși nu mă laud cu ce am făcut, măcar știu ce nu trebuie să mai fac. 😅
Și am și un tricou roz care îmi amintește zilnic de asta.