Victaria’s Secret - Eticheta bate … tot

Azi, după ce am parcat copilul la locul de joacă din Mall, ne-am simțit liberi, ușori și aproape adolescenți. Just for the fun of it, cum îi place soției să spună, am pornit la plimbare printre magazine. Și uite-ne, dintr-o combinație de curiozitate prostească și o mică doză de masochism, în fața Victoria’s Secret. Am schimbat o privire scurtă de tipul „Hai, ce poate fi așa rău? Could be fun” și am intrat.

La doi pași de ușă, realitatea ne-a lovit direct în retină: pe umerașe, atârnau niște urme de material pe care nici cu bunăvoință nu le puteai numi haine. Unele erau atât de transparente încât aveai impresia că doar umbra etichetei le dă formă. Eticheta? Pam-pam! Uriașă. Clar, mare ca să aibă loc prețul.

Și dacă tot eram acolo, ne-am lansat într-un “couple challenge”: să găsim măcar un articol care să merite suma trecută pe bucata aia de carton disproporționată.

În jur, vânzătoarele — adolescente cu mai multe coșuri decât un magazin de cosmetice, acoperite cu un strat fin de tencuială — prezentau cu o solemnitate de guru al sexualității aceste fragmente de dantelă altor cliente, la fel de spălate cu ACE pe neocortex. Pe fețele lor, acea expresie de „acesta este sfântul graal al seducției” era mai bine fixată decât fondul de ten.

Noi încercam să rezistăm eroic, studiind aproape fiecare “obiect”, întorcându-l pe toate părțile, căutând măcar un motiv logic să existe acel preț. Am trecut prin multe: dantele, sclipici, fire de elastic care păreau să aibă PTSD și bustiere care ar fi acoperit cu generozitate doar o brioșă mică.

Eu am cedat primul. Am simțit că, dacă mai stau, o să încep să râd în fața cuiva și mama m-a invățat că nu e frumos. Am ieșit și m-am refugiat la Kulto, să-mi spăl creierul cu niște ceasuri scumpe, dar frumoase, cu mecanisme care măcar justificau prețul. Ea a rezistat eroic încă 90 de secunde. Când a ieșit, avea pe față acel zâmbet de „știam eu că așa o să fie, dar trebuia să mă conving personal”.

Am plecat de acolo cu un singur gând comun: ne trebuie o cafea tare. Și o pereche de ochelari de soare, pentru amândoi, cu lentile mult mai opace decât ce avem acum, ca să ne protejeze retina data viitoare când ne bate gândul să intrăm undeva „așa … din curiozitate”.

Stai asa ….. ?!?? …. Unde parcasem copilu’?