Tati, am o idee! … sau construcții mici cu suflet mare
Există patru cuvinte care ar trebui scrise cu roșu în orice manual de supraviețuire pentru părinți.
Și nu, nu sunt „am făcut o prostie”.
Sunt: „Tati, am o idee!”
Așa a început și dimineața mea de weekend. Eu, liniștit, la bucătărie cu o cafea aburindă și privirea pierdută în perete - un momentul din ăla rar de pace când simți că ești adult și totul e sub control.
Greșit.
Intră el, mic, cu ochii sclipind și gura deja în poziție de lansare.
— Tati, am o idee!
— Aoleu… ce fel de idee?
— Una super!
“Super” la copilul nostru e sinonim cu “fă-ți cruce și pregătește mopul”.
- Hai să facem o casă pentru păsările din măr!
- Din ce?
- Din mărul ăla tati, și îmi arată cu degetul pe geam spre mărul din curte.
- Aha, eu prost - și din ce o facem?
- Din carton!
Desigur. Când te gândești la rezistență, te gândești imediat la carton.
Exact ce-și doresc păsările: un Airbnb biodegradabil.
Dar na… încercând să fiu părinte responsabil (care susține inovația și spiritul creativ), am zis:
- Bine. Dar o facem din lemn, da?
- Cu terasă în față! a completat el entuziasmat.
- Normal. N-o să stea păsările înghesuite, doar nu-s studenți in regie.
Și așa am ajuns, două ore mai târziu, în atelierul meu din spatele casei - locul sfânt unde miroase a ulei, motoare, metal și libertate.
Sau, mă rog… mirosea.
După cinci minute, atelierul arăta ca un magazin de bricolaj lovit de tornadă.
Bandă izolier în păr, rumeguș peste tot, ciocanul căzut fix pe vârful piciorului meu, iar copilul, fericit, strigând:
- Tati, tre’ să punem și o terasă mică!
- Terasă? Pentru păsări?
Am ridicat din sprâncene, dar n-am avut curajul să contrazic arhitectul-șef.
Pe parcurs, am aflat că:
- ciocanul nu e doar pentru bătut cuie, ci și pentru “sunete de ambianță”, mi-am amintit si de Sistem - Trupa pe butoaie
- fiecare cui scăpat pe jos trebuie căutat, “cu lanterna aia mare”, că e mai dramatic
- că orice proiect serios are nevoie de “pauză de gustare” la fiecare zece minute daca se poate, pentru moral probabil
La final, casa era gata: un pic strâmbă, un pic super, clar neconformă cu Normativul in construcții, dar cu terasa promisă.
Am prins-o pe gard, ceva mai sus, cât să nu ajungă pisicile la ea.
El a privit-o mândru.
- Tati, crezi că o să vină păsările?
- Sigur, doar e cea mai scumpă adresă din curte.
Seara, m-a chemat în sufragerie.
- Tati, facem planul pentru următoarea?!
Pe foaie a apărut: o casă cu două etaje, balcon, scară exterioară și… piscină.
- Răduc, de ce piscină?
- Pentru la vară, când o să fie cald.
Planul e lipit acum pe frigider, ca să nu uităm de el.
Și de fiecare dată când trec pe lângă el, simt că atelierul meu, locul ăla de liniște si meștereală, trăiește pe muchie de cuțit.
Pentru moment, rămâne doar al meu.
Dar știu sigur că zilele până când o să-l împart cu un mic arhitect vizionar și o echipă de păsări care stau la casă cu piscină … sunt numărate. 😅
