Dedeman – un fel de Sephora pentru bărbați

Ieri, după ce l-am luat pe cel mic de la „grădi” (că m-a mâncat în… să-i promit că mergem la locul de joacă), n-am mers direct acasă. Nu. Asta ar fi fost prea simplu. Am zis să rezolv și ceva ce tronează pe lista de „to do”: restaurarea băncilor și a mesei de berărie salvate de furia ROSAL-ului când le-au înlocuit socrii. Adică proiectul ăla despre care vorbesc de fix două săptămâni, dar mereu a apărut altceva mai urgent, gen „hai la supermarket, că nu mai avem pâine” sau „trebuie instalat un Linux nou pe serverul din pod”.

Copilul, în mașină, și-a făcut antrenamentul vocal: zece „unde mergem” pe secundă. Dacă Waze-ul ar da update-uri la fel de des, ți-ar anunța fiecare semafor din București… individual. Eu stăteam în dreapta, ea conducea și răspundea cu „aproape am ajuns” într-o buclă infinită, iar el nu părea să vrea să prindă conceptul de „aproape”.

Ajunși în Dedeman, primul contact vizual: profile de încastrare și benzi LED. Practic, un templu al consumatorului modern. Eu știu drumul care duce la raionul de scule și unelte, dar m-am oprit de câteva ori pe parcurs (cel puțin 25). La fel și după ce am ajuns acolo — încă 25 de opriri. Că așa pățești: vezi un prelungitor interesant, îți imaginezi cum să tragi prize noi în șopron; vezi o cutie de siguranțe, te gândești la extinderi de rețea electrică în colțurile de curte unde nu ai… bec. Practic, Dedeman îți livrează proiecte noi la fiecare pas.

— Vezi prizele alea? Aș putea să refac toată instalația din șopron.

— O cutie de siguranțe nouă? Claaaaaaaar ne trebuie.

— Uite bandă izolatoare cu dungi verzi, d-asta nu mai am… ne trebuie.

Ea mă privea cu un zâmbet care spunea clar: „Vezi? Și tu ai virusul.” Pentru că dacă la ea atenția „zburdă” liberă printre produse de curățat și perne decorative, la mine zburdă printre șuruburi, freze și mașini de găurit cu nume de nave spațiale.

Ținta totuși era clară: padurile de șmirghel rotunde, 125 mm, granulație 80, 180 și 250. Și, evident, o cutie de lac-bait-grund 3 în 1 de la Sandolin. Dar pe drum am băgat în coș și un glaf nou pentru geamul de la dormitor. Că… cică ne lipsea. Glafurile astea lipsesc mereu fix când nu te aștepți… cred că e o conspirație la mijloc.

Și atunci, ea, cu aerul unui judecător care dă verdictul final, a zis:

— Vezi tu, mereu te iei de mine că mă pierd prin magazine. Dar tu acum…?

Am ridicat sprânceana ca un actor de telenovelă mexicană:

— Ce eu acum…?

Ea, după o pauză scurtă, pe care a savurat-o vizibil:

— M-am prins! Știu de ce voi, bărbații, vă pierdeți prin Dedeman și stați cu orele când mergeți singuri! Dedemanul ăsta e un fel de Sephora pentru voi.

Copilul nu a reacționat. Era liniștit pentru 3 minute, copleșit de înghețata pe care i-o cumpărasem/dădusem (ambalajul l-am păstrat, evident, ca să-l dăm la casă pentru plată) – asta ar trebui pusă în regulamentul de supraviețuire pentru părinți în Dedeman.

Eu am râs. Mult. Pentru că are dreptate. Și pentru că punchline-ul a venit fix când eram cu mâna pe niște burghie de beton de care, clar, „nu avem nevoie”. Ca dovadă, avem deja două seturi de multi-material acasă.

Am cumpărat ce aveam de cumpărat, am plătit și am reușit să ieșim din Dedeman, fără să mai adoptăm încă un proiect de renovare. Victorie mică, dar victorie.

Am mers la locul de joacă unde, în sfârșit, micul diavol tasmanian și-a consumat o parte (mică) din energia pe care o avea. După ce-am ajuns acasă, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-i povestească fratelui mai mare tot: ce am cumpărat, pe unde ne-am oprit, câte chestii „de ne-trebuință” am atins. Cu muuuulte detalii. Dacă există olimpiadă de povestit bonuri fiscale, ăsta mic ar lua aurul.

După experiența asta, am rămas cu trei concluzii:

1. Băncile și masa de berărie o să iasă ca noi.

2. Dedeman chiar e un fel de Sephora pentru bărbați.

3. Copilul are un posibil viitor în stand-up.