Cum am vândut Passatul și-am devenit posesor de Hyundai IX35 (aka: Aventurile unui bărbat cu planuri mici și decizii mari)

Totul a început cu o glumă. Sau, mai exact, cu o propoziție aruncată într-o dimineață, pe la 7:40, în timp ce ne certam pe cine duce copilul la grădi azi:

— Poate ar trebui să vinzi Passatul ăla odată, zice ea, în timp ce încerca să-și scoată geanta de sub Luna (pisica) care dormea tacticos pe ea.

Zisă cu tonul acela al femeii care știe că n-o să o asculți, dar o spune oricum, doar ca să te poată privi de sus, într-o zi, când o să-i dai dreptate.

La momentul respectiv, Passatul era încă „mașina familiei”. Un break nemțesc, diesel, de modă veche, cu tapițerie de om serios și GPS care îți arăta toate drumurile, mai puțin cele spre fericire. Consuma puțin, mergea bine, dar avea sufletul unei găleți de tablă cu visuri corporatiste. Era mașina pe care o pornești dimineața, mergi la job, o parchezi în fața supermarketului și o speli doar după ce te judecă vecinul.

Pe scurt, era o alegere bună. Exact genul de alegere pe care o faci la 30+ ani când simți că ți-ai depășit criza de identitate și ai decis să mori liniștit, dar economic.

Dar într-o zi, pe drum spre service (ironic, știu), am văzut un Hyundai IX35 parcat strâmb, dar cu atitudine. Era alb, curat, semeț, cu forma aceea de „SUV de oraș care visează să urce munți, dar se oprește la Starbucks”. Și mi s-a părut… cool. Adică nu genul de cool care îți dă pe spate colegii, dar suficient cât să simți că ai făcut o alegere ușor rebelă, fără să fii în pericol real.

Am început documentarea: forumuri, recenzii, păreri de la verișori și prieteni care „se pricepe la mașini”, vloguri cu titluri agresiv entuziaste și vânzători de pe OLX care îți jură că “e țiplă” chiar și când mașina are traume vizibile. După vreo trei luni de cercetare intensă și scroll compulsiv, într-o zi de joi pe seara, ceva s-a aliniat. Am pus Passatul la vânzare și în 15 minute – cronometrați, nu metaforic – era vândut. Blitzkrieg total. La scurt timp după, a apărut Hyundai-ul perfect: curat, coreean, nici prea fancy, nici modest, genul de mașină care nu țipă, dar îți șoptește: “o să-ți placa cu mine”. Pe scurt: Passatul – dus. IX35 – bun venit.

Nu știu dacă am făcut alegerea corectă, dar îți pot spune asta: de când am IX-ul, parchez cu mai mult curaj, nu mă mai doare spatele la urcare, și – cel mai important – soția nu mai vrea să duc eu copilul la grădi dimineața.

Apropo, îmi place să-i zic SUV-ul cu nume de router.

Pentru că e rapid, conectat și, la fel ca în orice rețea domestică, soția are parola, cheile și controlul parental.