Crăciunul la noi, sau. ... cum oboseala și magia pot locui în același om

Povestea asta a fost scrisă în două capitole, unul ieri seara, "pe tură", și unul acum de dimineață.

Capitolul 1 – Ajunul

(sau cum se fabrică magia cu cafea, nervi și o stea pusă strâmb)

Ajunul la noi nu începe cu colinde.

Începe cu mailuri.

Mailuri de final de an, din alea cu mesaje frumoase, cu “multumesc pentru efort", “ne vedem la anul" si alte fraze scrise din suflet, dar tastate cu un ochi inchis.

M-am culcat pe la 4 jumate. M-am trezit pe la 5 și ceva cu kinderul lângă mine, lipit ca un sticker prost pus:

- Tati, eu nu vreau să dorm singur.

A urmat un duel corp la corp într-un pat prea mic pentru două entități obosite.

La 7:20 cineva mi-a dat cu capul direct în gură. Nu știu dacă a fost un accident sau un mesaj de trezire mai… direct.

Yeeey. Coffee time.

Oficial eram funcțional doar din inerție și cafeină. Neoficial, eram un adult care se ținea în viață cu speranța că la un moment dat va fi liniște.

Spoiler: n-a fost.

Trimit mesaje la profesori, la manageri, la oameni care probabil nici nu se mai uitau în ziua de Ajun la telefon. Trimit clasica animație de Crăciun la apropiați, aia care e diferită în fiecare an și la noi ține loc de mesaje cu "Fie ca …". Apoi urmează vizita la 'tuși după cozonaci. Sora-mea, Ciocolată și vanilie, are niște rețete noi pe care le-a încercat anul ăsta, sigur găsiți lista de ingrediente la ea pe blog. Pentru că Crăciunul fără cozonac e doar o zi liberă cu ambalaje.

Înapoi acasă, încerc o manevră riscantă: power nap.

40 de minute întins în pat, cu speranța că poate, poate …

Din cinci în cinci minute, copilul mic intră să-mi țopăie pe ficat și să urle:

- Când facem bradul?

- Tati, dormi?

- Tati, m-am gândit…

Ficatul meu rezistă. Slava Fortifikat și Liv52. Power nap-ul nu.

Ajungem inevitabil la capitolul "Narnia". Sectorul din casă unde lucrurile intră organizate și nu mai ies niciodată. Acolo unde, teoretic, se află waffle maker-ul pus "cu grijă" acum șase ani. Încă îl căutăm. Deschidem ușa, aruncăm lucruri, închidem ușa. Ordine.

Bradul – acolo l-am găsit, surprinzător nu foarte greu.

Eu declar sus și tare că nu mă implic în împodobit. Sunt dur. Sunt macho. Stau pe canapea.

Glumă asta a fost bună.

Mă trezesc pe burtă, învârtind luminițe, mutând bradul un pic mai la stânga, un pic mai la dreapta, nu, înapoi, acolo era perfect.

Final epic: copilul mic e ridicat pe brațe și înfige steaua în vârf.

Victorie.

Aplauze.

Emoție.

De aici începe teroarea: "trebuie să dormim ca să vină Moș Crăciun".

Cookies făcute și așezate lângă un pahar de lapte. Doi morcovi pentru reni. Eu știu exact cine o să aibă o mică indigestie dimineață. Voi știți?

Se termină filmul la care ne uitam. Se trece la somn. Negocieri. Șantaj emoțional. Argumente. Într-un final… liniște.

Acum începe tura mea.

Ambalat cadouri. Băgat pisicile în casă. Scos murăturile pe terasă. Spălat cele două vase rămase. Așezat cadourile sub brad. Gustat "festinul lăsat pentru Moș" (strict pentru controlul calității).

Și, undeva pe la final, mă opresc o secundă. Stau în picioare, în sufragerie, cu bradul aprins, cu casa liniștită, cu oboseala care apasă și cu un gând simplu:

mâine o să țopăie pe mine când o să mă trezească.

… abia aștept.

Capitolul 2 – Dimineața de Crăciun

(scris acum, cu cafeaua în mână și magia încă pe covor)

E dimineață.

Casa e în pijamale. Bradul e aprins. Cadourile sunt desfăcute pe jumătate. Ambalaje peste tot. Cafeaua e fierbinte. Copilul mic țopăie. Ghiciți pe ce organ a țopăit când m-a trezit urlând:

- A VENIIIIIT!

Cel mare e ironic, dar implicat. Comentarii de adult mic. Zâmbește fără să recunoască. Se uită la cadouri, apoi la noi, apoi iar la cadouri. Face pe cool-ul. Nu-i iese. :)

Eu stau și mă uit. Obosit. Fericit. Fix în mijlocul haosului pe care l-am construit intenționat.

Și-mi dau seama că asta e magia adevărată.

Nu cadourile.

Nu Moșul.

Nu cozonacul.

Ci momentul ăsta în care ești rupt, dar complet.

În care ai chef să mai dormi trei zile, dar n-ai schimba nimic.

În care știi sigur că, indiferent cât de haotic a fost Ajunul, dimineața asta le-a pus pe toate la loc.

Crăciun fericit.

P.S. Merită fiecare noapte nedormită.