Case smart, oameni analogici … sau, cum ma surprins casa într-o seara

Am visat mereu, în ultimii 10 ani, la o casă care “gândește singură”. Știi, genul ăla din reclame unde totul se aprinde, se stinge și se setează de parcă locuiește acolo un înger IT-ist. În realitate, am obținut o locuință care se crede Skynet și un proprietar - adică eu - care încă apasă dublu pe întrerupător, de teamă să nu-l jignesc.

Am o aplicație care controlează luminile, termostatul, camerele, ușa, aspiratorul, cuptorul, cafeaua, îmi spune daca ferestrele sunt deschise și, dacă n-aș fi atent, probabil și starea mea civilă.

Dar uneori, casa pare să aibă propriile convingeri morale.

De exemplu, dacă zic:
- Alexa, pornește lumina în sufragerie.
Ea îmi răspunde senin:
- Nu am înțeles comanda.
Zic mai tare, mai clar.
- Pornește lumina!
- Lumina s-a oprit.

Asta e. Eu, bărbatul, în luptă directă cu un bec care mă ignoră politicos.

Culmea ironiei e că toată casa e “smart”, dar eu am ajuns să mă simt prost în ea.
Într-o seară, am încercat să setez temperatura la 22 de grade.
Alexa: „Ești sigur?”
- Da.
- Vrei să salvez setarea?
- Da.
- A apărut o eroare. Încearcă mai târziu.

Frate, nu depun dosar la ANAF. Vreau doar să nu îngheț.

Aspiratorul robot are program fix.
La trei dimineața.
Nu știu cum, dar el știe când dorm cel mai adânc și alege momentul perfect să pornească fix de la mine de sub pat, loc bun de garare am crezut eu.
Trezire bruscă, bâjbâi prin casă, dau cu piciorul în el, și ăla îmi spune: “Revenim la încărcare.”
Pe bune. E ca un copil supărat care s-a dus singur la colț.

Uneori mă gândesc că am construit o casă și i-am dat personalitate multiplă.

Ușa principală merge cu amprentă.
Frumos, elegant, futurist.
Până când uiți că ai tăiat unghiile și sistemul nu te mai recunoaște.
Stai ca fraierul, pe întuneric, cu sacosele în mână, și te gândești dacă să suni la 112 sau la suport tehnic … stai așa, la naiba, aici eu sunt suportul tehnic.

Soția s-a obișnuit cu toate astea. Ea vorbește cu casa ca și cum ar fi prietene de la yoga:
- Alexa, pornește cafeaua.
Și Alexa o ascultă.
Eu zic:
- Alexa, dă-mi o cafea tare.
Ea:
- Îmi pare rău, nu am înțeles.

Mi se pare normal. E clar că are o relație specială doar cu jumătatea mea mai bună.

Copilul, în schimb, e încântat.
Pentru el, fiecare funcție e o magie.
- Tati, vorbește cu casa!
- Nu, gălușcă, casa nu mai vorbește cu mine.
- De ce?
- Ne-am certat pe lumina din baie.
- Aaa...

Zilele trecute am primit o notificare: “Actualizare software disponibilă.”
M-am panicat.
De fiecare dată când fac update, ceva cedează: aspiratorul devine amnezic, becurile din curte uită culorile preferate, ușa se încuie singură de trei ori la rând.
Dar n-ai ce face, apeși pe „Update now” și speri că nu-ți cere reboot și la viață.
Uneori stau și mă gândesc: am crescut într-o casă cu întrerupătoare normale.
Cu buton alb, care mergea mereu.

Acum am 12 aplicații, 3 hub-uri, un router dedicat și, paradoxal, mai puțină lumină în casă.
Uneori am senzația că am înlocuit simplitatea cu opțiuni.

Casa mea smart mă anunță zilnic că am lăsat geamul deschis, dar n-a reușit niciodată să-mi spună să mă opresc din muncă la 1 noaptea.

Și poate asta e problema.
Toate device-urile astea sunt programate să mă facă eficient, nu fericit.
Îmi controlează lumina, dar nu liniștea.
Într-o noapte, stăteam pe canapea și totul era tăcut. Doar eu și un bec de veghe care pâlpâia ironic.

Am zis încet:
- Alexa, oprește tot.
Și pentru prima dată, a răspuns instant:
- În regulă. Noapte bună.
A fost perfect.
Pentru o clipă, am simțit că am pacea aia simplă, analogică, dintr-o vreme fără cabluri și update-uri.

Dar a doua zi, la 7 dimineața, casa mi-a trimis mesaj:
“Sperăm că ți-a plăcut modul Sleep. Vrei să-l programez zilnic?”

Și m-a lovit un gând: că, poate, casele sunt smart, dar oamenii... încă rulează pe instinct.
Și nu e deloc rău.

Cu toate astea, dacă mă întrebi pe mine, nu m-aș mai întoarce la butonul alb pentru nimic.
Poate mă mai ceartă Alexa, poate aspiratorul are crize de personalitate, dar când totul funcționează… e magie.

Așa că, da - o casă smart îți dă bătăi de cap, dar și satisfacția aia tăcută că, până la urmă, ai făcut pace cu viitorul.