5 minute … sau măsura universală a copilăriei

Seara, la noi, începe mereu cu aceeași replică:

— Mergem la somn?

— Maaaai stăm puțin!

„Puținul” ăsta e, evident, unitatea de măsură universală a copilăriei. Tradus corect, înseamnă: încă 40 de minute, trei povești, două pahare cu apă, un schimb de tricouri (că ăla cu Sonic nu mai e bun, brusc) și un reminder subtil că am uitat să cumpărăm înghețată.

Dar spectacolul adevărat începe la capitolul pijamale. Alegerea între cea cu dinozauri – moment în care trebuie să imităm un „roooaaar” de parcă intrăm pe scena de la Jurassic Park – și cea cu Spiderman, care clar implică niște poziții de super-erou prin sufragerie. Până își decide ținuta de noapte, eu și soția deja simțim că am făcut un shift întreg de muncă suplimentară.

Apoi, competiția: „Cine ajunge primul la baie să se spele pe dinți?”. Nu e un simplu drum de la canapea la chiuvetă. E un sprint olimpic, cu piedici sub formă de jucării răspândite pe traseu. Eu, obosit după o zi plină, transpir ca la un maraton. El? Sare, țopăie, râde și urlă „Am câștigaaat!” înainte să apuce măcar să deschidă ușa băii.

Spălatul pe dinți e tot show. El scuipă apa ca furtunul de pompieri, eu încerc să-l fac să clătească normal. Rezultatul? Baia arată ca după o furtună tropicală.

Și-apoi, inevitabil, revin celebrele „5 minute”.

- Hai, tati, la somn!

- Încă 5 minute.

- Răduc, e târziu.

- Tatiiiiii … 5 minute si gata.

Finalul e mereu același: „tatiii, ia-mă ca pe un săculeț de cartofi!”. Și atunci îl ridic pe umăr și îl transport strategic spre dormitor, ca pe un trofeu viu, în timp ce el râde de parcă a câștigat bătălia.

Partea haioasă e că și fratele mai mare folosește aceeași strategie, doar că la nivel „avansat”. El n-o zice direct cu 5 minute. El jonglează cu replici elevate: „imediat ce termin jocul” sau „după ce răspund la asta”. Traducerea? Fix aceeași: „ne vedem la finalul sezonului”.

Noi? Suntem arbitri într-un campionat mondial al amânării. Și recunosc, de multe ori ne amuzăm mai tare decât ar trebui. Pentru că, la finalul zilei, oricât de obosiți am fi după ședințe, muncă și alergătura zilnică, e imposibil să nu zâmbești când copilul cere „5 minute” cu aerul unui avocat care tocmai a găsit portița legală perfectă.

Concluzia? „5 minute” la copii nu există. Dar sunt cele mai distractive minute pe care le pierzi zilnic.

Spoiler: cele 5 minute ale lor se transformă invariabil în 45 pentru mine.